Casa Imperială a Japoniei – Criză la palat

Japanese Emperor Akihito delivers his opening address for the ordinary Diet session at the National Diet in Tokyo on January 26, 2015. The National Diet convened a 150-day session with Finance Minister Taro Aso delivering a speech. AFP PHOTO / KAZUHIRO NOGI / AFP PHOTO / KAZUHIRO NOGI

Nu mai este un secret pentru multă lume faptul că Majestatea Sa Imperială Akihito al Japoniei dorește să-i facă loc pe Tronul Crizantemei fiului său Naruhito. Există însă o problemă. În legile japoneze, nu există conceptul de abdicare, Fiul Soarelui trebuind să conducă poporul nipon până la moarte.

2000px-imperial_seal_of_japan

O analiză (la) rece a situației pare să ducă, inevitabil, la o concluzie cinică: ca să poată să nu mai fie Împărat, Majestatea Sa Akihito, conform tradiției și legilor, trebuie să moară.

Cine este însă Akihito, al 125-lea împărat al Japoniei? La 82 de ani, Majestatea Sa este reprezentantul „în funcție”, ca să spunem așa, al celei mai longevive monarhii ereditare din lume. Potrivit genealogiilor oficiale, familia Împăratului poate fi urmărită, pe un arc peste timp de aproape 2.700 de ani, până la Jimmu-tenno, suveranul ce a urcat pe tron la 660 î.e.n.

Prima declarație, la radio, în direct,

a Împăratului Hirohito, din 1945, i-a făcut pe mulți japonezi să cadă în genunchi, deoarece nu auziseră niciodată vocea Suveranului lor.

Chiar și înainte să ajungă pe tron însă, Akihito (deși nimeni nu îi spune pe nume Majestății Sale în Japonia, ci Tenno Heika vorbit și Kinjo Tenno, în scris) a vizitat oficial, în calitate de Prinț al Coroanei, 37 de țări. Un rol extrem de dificil, ce l-a determinat, nu o singură dată, să-l compare cu cel al unui „robot” și să-și dorească, în același timp, să apropie Familia Regală a Japoniei de poporul nipon. La 7 ianuarie 1989, la moartea Împăratului Hirohito, Prințul Coroanei i-a succedat tatălui său pe tron, ceremonia de încoronare având loc la 12 noiembrie 1990.

În Japonia, poate chiar mai mult ca în China și oricum mai mult decât în toate monarhiile europene, de-a lungul istoriei poporul l-a privit pe Împărat drept un zeu pe Pământ, descendent direct al zeiței Amaterasu și nepotul zeului Susanoo. Cultul a căpătat o și mai mare amploare în secolul 19. Deși lucrurile s-au schimbat puțin – la sfârșitul Celui De-al Doilea Război Mondial, sub presiunea americană Hirohito a ținut un discurs în care admitea că Împăratul este un om și nu un zeu –, națiunea japoneză privește totuși monarhul drept centrul identității nipone. O „uniune” atât de strânsă, încât Împăratului nu i se permite, politic, să renunțe la tron. Iar acum, Împăratul le sugerează supușilor săi să îi permită să se retragă. Are 82 de ani. A avut cancer. A trecut prin operații complicate. Spune că îi este din ce în ce mai greu să-și facă treaba și propune – sau nu, sugerează – că ar fi mai bine să poată să-i facă loc pe Tronul Crizantemei fiului său, Prințul Coroanei, Naruhito.

Pe de altă parte, deși nu poate lăsa asta să se vadă, Împăratului îi este frică. Frică pentru că actuala Japonie, țara de după războiul ce a adus ororile de la Hiroshima și Nagasaki, este o țară dedicat pacifistă. Actuala guvernare dorește însă să slăbească frâiele puse după 1947 pe armată, iar Prim-Ministrul Shinzo Abe este puternic (asta arată rezultatele alegerilor din 2015, oricum). Întrebarea nespusă ar fi: dacă Împăratul Akihito renunță la tron, va pierde Japonia elementul ce împiedică guvernul să rescrie trecutul, să uite de lecțiile învățate și de tabu-uri?

Mai mult, va avea Prințul Naruhito (la rându-i, un pacifist) „statura” necesară pentru a călca pe urmele tatălui său? Pentru a-l contrabalansa pe Abe?

Japonia este o monarhie constituțională, o democrație liberală. Dar, în același timp, este și o țară conservatoare, ce își păstrează cu sfințenie tradițiile. Monarhia sa are genealogie semi-legendară. Dacă Majestatea Sa demisionează, va fi cea mai mare schimbare a monarhiei nipone din ultimii 70 de ani.

Împăratul definește calendarul în Japonia.

Calendarul nipon unic se bazează pe anii de domnie: anul 2016 este, de exemplu, exprimat drept „cel de-al 28-lea an al Împăratului Akihito”. La momentul urcării pe tron a succesorului său, calendarul va fi resetat și se va trece la Anul Unu.

Toate acestea sunt argumente ce susțin ideea că schimbarea nu vine ușor în Japonia. Iar de aceea, Guvernul se află, în 2016, față în față cu nodul gordian al momentului: va fi criticat dacă va permite schimbarea Constituției așa cum s-ar potrivi dorinței Împăratului, va fi criticat și dacă nu o face.

Este adevărat, Prințul Naruhito (56 de ani) împărtășește ideile tatălui său și, prin toate mijloacele, menținerea monarhiei apolitică, declarându-și în mod repetat susținerea pentru actuala Constituție. Momentul este însă foarte delicat pentru că dacă Guvernul amendează în Parlament legea ce reglementează succesiunea imperială, există voci ce își exprimă îngrijorarea atât referitor la creșterea influenței LDP-ului (Partidul Liberal-Democrat) asupra Casei Imperiale, cât și pentru soarta pacifismului.

Decizia nu se mai poate lăsa însă mult așteptată. Din august, când Împăratul s-a adresat poporului prin intermediul televiziunii (un lucru extrem de rar, singura „ieșire” anterioară fiind după tsunami-ul și dezastrul de la Fukushima, din 2011), oamenii sunt din ce în ce mai nerăbdători. Aproape 85% din populația intervievată de mass-media spune că legea ar trebui amendată, pentru a-i permite Împăratului să-i lase locul lui Naruhito. „Vorbim cu respect despre Împărat, dar ne folosim de el ca de un sclav,” consideră Daisuke Kodaka, citat de Japan Times. „El este simbolul nostru, dar ca persoană nu are drepturi? Ar trebui să le recunoaștem”.

Povestea de dragoste dintre Akihito și Michiko a început pe un teren de tenis din Karuizawa, în august 1957
Povestea de dragoste dintre Akihito și Michiko a început pe un teren de tenis din Karuizawa, în august 1957

Amendarea Koshitsu Tenpan (Imperial Household Law), legea ce guvernează succesiunea imperială, ridică însă și problema ajungerii unei femei pe Tronul Crizantemei – posibilitate intens discutată mai ales înainte de anul 2006. La acel moment, Naruhito avea o fiică, iar fratele lui, Fumihito, Prințul Akishino, două fiice. În 2006, în familia regală a apărut și un băiat, Hisahito, punând capăt, cel puțin pentru moment, discuțiilor.

Deși Majestatea Sa nu a folosit niciodată cuvântul „abdicare”, mesajul înregistrat transmis de televiziune nu lasă loc la prea multe dubii. Chiar și Abe a reacționat, sugerând că guvernul este deschis la posibilitatea schimbării legii (dar preferând să nu declare deschis că o va face). „Având în vedere vârsta Majestății Sale, greutatea sarcinilor oficiale și problemele sale de sănătate, trebuie să ne gândim cu atenție la ce se poate face,” a spus Abe.

Cererea Împăratului este, pe de altă parte, justificată și prin propria experiență. Acum aproape trei decenii, Akihito a fost, timp de câțiva ani, Regentul Japoniei, după ce Hirohito, din cauza unui cancer intestinal, a fost mult prea bolnav pentru a-și îndeplini sarcinile. Boala Împăratului a captat, pentru prea mult timp, după părerea lui Akihito, atenția populației și a mass-media, pentru ca el să își dorească ceva asemănător.

Succesiunea Imperială de după 1945

cr-nr-4-2-49-87

Abdicarea a fost des folosită până în sec. XIX

Istoric vorbind, nu este un lucru chiar atât de neobișnuit pentru Împărații Japoniei să abdice. Mai mult de o jumătate dintre cei 125 de Împărați ai Japoniei au renunțat la Tronul Crizantemei, cel mai adesea pentru a se retrage liniștiți în vreo mânăstire budistă. De-abia în secolul al XIX-lea, liderii japonezi au creat un cult al Împăratului, iar abdicarea a devenit imposibilă

Ce va face Guvernul lui Abe? Asta rămâne de văzut, în lunile care urmează, iar toată lumea așteaptă decizia oficială guvernamentală și, ulterior, discuțiile pe tema modificărilor. Aceste discuții trebuie, potrivit legii actuale, să aibă ca rezultat o decizie susținută de cel puțin trei sferturi din ambele camere ale Parlamentului (Dieta Națională). Dacă în camera inferioară (Camera Reprezentanților), LDP deține deja procentul necesar, cu totul altfel stau lucrurile în camera superioară (Camera Consilierilor). Atingerea pragului de 75% dintre cei 717 parlamentari nu se va dovedi o treabă ușoară pentru Cabinetul Abe – un lucru ce nu este, paradoxal, tocmai în favoarea Împăratului…

000_arp2089679

Născut la 23 decembrie 1933, este al 125-lea monarh într-o linie genealogică ce acoperă aproape 2.700 de ani de istorie japoneză

De la vârsta de doi ani, a fost crescut într-o locație specială, departe de părinții săi, conform unei tradiții regale ultra-formale, dar a rupt tradiția, căsătorindu-se cu o persoană din afara regalității, pe când era încă Prinț al Coroanei, în 1959. A pus astfel capăt unei tradiții neîntrerupte de 1.500 de ani. Cuplul Imperial Akihito și Michiko au trei copii (fete) și patru nepoți

Este un jucător de tenis de câmp excelent (pe soția sa a întâlnit-o, de altfel, pe terenul de tenis); a jucat tenis cu președintele american George Bush Senior în două meciuri, câștigându-le pe amândouă

Pasiunea Majestății Sale este biologia marină, el fiind un expert în peștii gobi; de altfel, una dintre speciile de acești pești îi poartă numele: Exyrias Akihito. Printre altele, Împăratul a publicat o serie de articole în Jurnalul Japonez de Ihtiologie. Pacifist și ecologist convins, a insistat ca o parte din teritoriul Palatului Imperial din Tokyo să fie menținută în stare sălbatică, Majestatea Sa urmărind cu atenție și notând flora și fauna pe care le observă acolo.

A fost fotografiat de o fetiță de vârstă școlară; un lucru nemaîntâlnit în toată istoria imperială japoneză, Akihito și Michiko nu s-au ferit să lase o școlăriță să le facă o fotografie, pe care aceasta a urcat-o pe contul personal de Twitter. Această acțiune a născut ample discuții în opinia publică. Generațiile mai în vârstă au găsit acest lucru extrem de lipsit de respect, în timp ce generațiile tinere l-au considerat normal

În timp ce Al Doilea Război Mondial a fost pierdut în numele tatălui său Hirohito, Akihito a condus Japonia printr-o perioadă plină de pace și de dezvoltare

A fost operat de cancer la prostată în 2003 și i s-a efectuat un bypass în 2012