La revedere, Doamnă!

Sunt obligat, pentru acest număr, să scriu unul dintre acele editoriale pe care mi-aș dori să nu le scriu niciodată. Un editorial despre un eveniment trist, unul ce presupune plecarea dintre noi a unui om. Iar, mai ales, în contextul revistei noastre, a unui om cu atât mai important cu cât este vorba despre Regina Ana a României. O Regină ce a mărturisit, în emisiunea Eugeniei Vodă, că preferă să i se spună, trecând peste protocol, „Doamnă”.

O „Doamnă” despre care, timp de decenii, nu aveai voie să vorbești căci te pândea pericolul Canalului sau „doar” al închisorii; o Regină despre care, nici măcar după 1990, nu s-a vorbit sau scris prea mult, în afara cazurilor în care era vorbită de rău, alături de Regele Mihai I, că „dădea bine” într-o anumită parte a presei stângiste. Primul – și singurul – interviu i-a fost luat Majestății Sale, de către Televiziunea Română, de-abia în 2008!

Asta, în condițiile în care, între anii 1992-1997, Regina a vizitat frecvent în România (chiar fără Regele Mihai) aproape toate oraşele importante ale țării dar și comune mari ori sate izolate, instituţii culturale şi de binefacere, mănăstiri și schituri.

„Doamna” Ana a aşteptat până la vârsta de 77 de ani ca să-i fie scrisă prima biografie și încă 13 ani înainte de a doua…

Ca în multe alte cazuri, aparent a fost nevoie ca cineva să moară ca să se vorbească despre el sau despre ea. Iar România, în sfârșit, a vorbit. A scris. A difuzat. Timp de aproape trei săptămâni, Ana de Bourbon-Parma a primit, în sfârșit, atenția pe care o merită un Rege și/sau o Regină (emit această opinie doar raportându-mă la ce se întâmplă în Marea Britanie, Olanda, Spania sau Danemarca, țări în care nu trece de la o zi, la maximum o săptămână, să nu existe o știre legată de „Royals”).

Nu pot decât să presupun ce este, acum, în sufletul Regelui nostru, pe care Regina Ana l-a numit „omul vietii ei” și căruia i-a fost alături 68 de ani. Iar el nu a putut ajunge nici măcar la înmormântare… Îmi permit în încheiere, cu intenția de a aduce un ultim salut, să Îl citez pe Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. „Rămas bun, suflet blând!”