Love-Story Regal – Prințul Rainier al III-lea de Monaco și Grace Kelly / Prințesa Americană

MOANACO - APRIL 19: Wedding of Rainier III, Prince of Monaco to Princess Grace on April 19, 1956 in Monaco. (Photo by Gilbert TOURTE/Gamma-Rapho via Getty Images)

La fel ca și în filme, în viața reală multe dintre poveștile faimoase de dragoste încep cu iubire la prima vedere. Există însă și un alt fel de relații, în care trece ceva timp până ce dragostea se manifestă, iar cea dintre Grace Kelly și Prințul Rainier este un exemplu reprezentativ și în același timp faimos.

Ziua de vineri, 6 mai 1955, se anunța una extrem de obișnuită pentru frumoasa Grace Kelly. Actriță deja celebră la Hollywood, Grace urma să ia cuvântul la o conferință de presă ce anunța un nou film, să acorde numeroase interviuri, să ia masa cu un prinț în Monaco și să participe, în aceeași seară, la o gală ce îi era dedicată. Prima întâlnire dintre Kelly și Prințul Rainier al III-lea de Monaco (la acel moment, deja pe Tronul monegasc de șase ani) a fost una aranjată de Pierre Galante, soțul Oliviei de Haviland, pentru revista Paris-Match.

Există zvonuri potrivit cărora Grace, deja obosită de participarea la Cannes Film Festival drept conducător al delegației americane la eveniment, și-ar fi dorit mai degrabă să anuleze întâlnirea. Mai mult, la hotelul unde era cazată actrița, o gravă pană de curent a însemnat că nu și-a putut aranja nici coafura și nici nu i s-au putut călca hainele, însă până la urmă promisiunea a fost onorată. Deși Prințul a întârziat o oră la întâlnire (ceea ce a iritat-o grozav pe Grace, spun martorii), a urmat o plimbare elegantă prin grădina Palatului Princiar de la Monaco și mica grădină zoologică privată, unde Rainier a impresionat-o pe faimoasa actriță mângâind un pui de tigru. Cu o conversație politicoasă, dar și din cauza numeroșilor fotografi, a membrilor gărzii princiare și a personalului de tot felul ce era de față, prima întâlnire a fost deci oricum, numai romantică nu. În plus, Grace Kelly era în aceeași seară gazda unei recepții la Cannes, de aceea a trebuit să plece. Aparent, după cum au declarat ulterior apropiații celor doi, Grace l-a găsit pe Rainier „fermecător” și a fost în același timp intrigată de el, în timp ce conducătorul Principatului Monaco a fost la rândul său extrem de surprins să vadă că actrița despre care își formase o părere doar după rolurile și interpretarea ei din filme era de fapt frumoasă și sensibilă, echilibrată, cumpănită și extrem de cultivată.

grace-kelly-collage sursa lovelife images

În perioada următoare, cei doi au început să-și scrie cu regularitate, deși din nou, nu era nimic romantic în această corespondență. Ca doi prieteni, au început să-și împărtășească mici secrete, cea mai mare frică și cea mai plăcută amintire din copilărie etc. Au trecut astfel câteva luni înainte ca Prințul Rainier să se confeseze Capelanului Princiar, Francis Tucker, că nu încetează să se gândească la Grace Kelly. Dorind să-și ajute prințul, monahul i-a scris imediat actriței, descriindu-i sentimentele pe care acesta le are pentru ea. Kelly i-a răspuns imediat că speră să-l întâlnească la prima ocazie când va vizita Europa, dar lucrurile au stat puțin altfel.

Satisfăcut de răspunsul pe care îl primise, Părintele Tucker a început imediat să pună în aplicare „scenariul” al cărui scop era urgentarea întâlnirii dintre cei doi, printr-o călătorie în Statele Unite ale Americii. Astfel, cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 1955, suita Prințului Rainier al III-lea și Capelanul Tucker au debarcat de pe transatlantic la New York, călătorind apoi pe calea ferată până la Philadelphia, fiind găzduiți la familia Austin, niște prieteni ai lui Tucker.

În același timp, membrii familiei Austin erau prieteni cu familia Kelly, astfel încât a fost extrem de ușor ca Prințul să fie prezentat părinților lui Grace, fiind imediat „adoptat” de aceștia.

A urmat o săptămână de vacanță la New York, unde cei doi au plecat să sărbătorească Anul Nou, pentru ca în timp ce traversau o stradă din orașul acoperit de zăpadă, Prințul să o ceară de soție pe Grace Kelly.

Celebra actriță a acceptat, deși acest lucru a însemnat, în același timp, sfârșitul carierei sale pe marele ecran – o activitate privită drept nepotrivită pentru o prințesă.

Deși a jucat în doar 11 filme foarte cunoscute de marele public, Grace Kelly este considerată una dintre cele mai influente actrițe americane. Cu un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (The Country Girl, 1954), foarte frumoasă și extrem de fotogenică, Grace a a apărut pe sute de coperte de revistă. Cariera sa în cinematografie, de doar cinci ani, a lui Grace Kelly, a fost una dintre cele mai scurte, dar și cu una dintre cele mai rapide ascensiuni de la Hollywood.

Presa de pe ambele părți ale Oceanului Atlantic a jubilat la anunțarea logodnei și, mai apoi, a nunții princiare pentru luna aprilie 1956. Căsătoria dintre Prințul Rainier și Grace Kelly a fost imediat denumită „Nunta Secolului”, titlu pe care avea să-l mai primească doar cea a căsătoriei dintre Prințesa Diana și a Prințului Charles, moștenitorul Tronului Marii Britanii, al Regatului Unit și al Commonwealth-ului, 25 de ani mai târziu.

April 1956: American actress Grace Kelly (1929 - 1982) arrives at Monaco Cathedral for her wedding to Prince Rainier III of Monaco. (Photo by Hulton Archive/Getty Images)
April 1956: American actress Grace Kelly (1929 – 1982) arrives at Monaco Cathedral for her wedding to Prince Rainier III of Monaco. (Photo by Hulton Archive/Getty Images)

Rochia de nuntă a Prințesei Grace de Monaco a fost creată de Helen Rose, deținătoare a două premii Oscar pentru cele mai bune costume (și alte opt nominalizări). Costul a fost unul fabulos chiar și pentru acea vreme, de 8.000 de dolari (echivalentul a aproape 71.000 de dolari astăzi). De asemenea Grace a primit din partea studiourilor MGM (ce au primit drepturi exclusive pentru filmarea nunții) și un bonus de 70.000 de dolari, precum și ținuta din ultimul său film, High Society.

Au existat, bineînțeles, și voci ce au declarat că Grace urmărește să obțină un titlu nobiliar. La aceste remarci, cea care urma să devină Grace de Monaco a declarat: ”Atunci când m-am măritat cu Prințul Rainier, m-am măritat cu un om și nu ceea ce reprezenta el sau ceea ce era (n.r viță regală). M-am îndrăgostit de el fără a mă mai gândi și la altceva.”

Nunta princiară a fost înregistrată, iar mai apoi rulată în cinematografe în întreaga lume, banii astfel obținuți fiind donați în scopuri caritabile. Grace Kelly a intrat, din acel moment, în cel mai dificil rol al vieții sale, cel de Prințesă de Monaco. Un rol pe care a reușit să-l joace cu demnitate (în ciuda unei atmosfere destul de ostile din partea familiei Prințului Rainier și a barierei ridicate de limba franceză), plusând chiar cu cel de mamă a trei copii (Prințesa Caroline Louise Marguerite, născută în 1957, Albert Alexandre Louis Pierre, născut în 1958, actualul Prinț de Monaco și Stéphanie Marie Elisabeth, născută în 1965). Un rol ce avea însă să se încheie, din păcate prea devreme, la 14 septembrie 1982, când Grace de Monaco a suferit un accident de mașină fatal.

Grace-Kelly-December-1954 - foto credit Mark Shaw

Urmau să treacă aproape 23 de ani înainte ca Prințesa Grace de Monaco să mai joace într-un film, alături de Prințul Rainier. Pelicula Rearranged, de 33 de minute, a stârnit interesul celor de la ABC TV, cu condiția ca filmul să fie extins la o durată de o oră. Decesul Prințesei însă, la 14 septembrie 1982, a făcut ca filmul să nu mai fie terminat niciodată.

Fosta parteneră de film a lui Bing Crosby, Clark Gable, Ava Gardner, Gary Cooper, William Holden, Cary Grant, Mickey Rooney, Frank Sinatra și a multor nume celebre de pe Ecranul de Argint a lăsat o moștenire impresionantă atât în domeniul artistic, cât și în cel al carității. De asemenea, Princess Grace Foundation, pe care a creat-o în 1964, identifică și sprijină, de peste 50 de ani, tinerii artiști din teatru, dans și film, să-și atingă visurile. O „legacy” demnă de una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale secolului trecut…