Ordinul Jartierei – Cavalerii Regelui Arthur, versiunea Saint George

WINDSOR, ENGLAND - JUNE 15: A general view of the Garter Ceremony Procession up to St George's Chapel on June 15, 2009 in Windsor, England. The Order of the Garter is the senior and oldest British Order of Chivalry, founded by Edward III in 1348. Membership in the order is limited to the sovereign, the Prince of Wales, and no more than twenty-four members. (Photo by Kirsty Wigglesworth/WPA Pool/Getty Images)

“The Most Noble Order of the Garter” este unul dintre cele mai vechi între numeroasele ordine cavalerești fondate în Evul Mediu pe lângă curțile majore europene. Ordinul fiind întotdeauna în serviciul Suveranului Angliei, încă de la întemeierea sa din anii 1300, în prezent cei 24 + 1 cavaleri sunt sub conducerea și îndrumarea Reginei Elisabeta a II-a.

3417386445_6705d488b8_o

Față de toate celelalte ordine însă, Ordinul Jartierei este complet diferit din cel puțin două puncte de vedere. În primul rând, există factorul subiectiv, potrivit căruia acest ordin are un prestigiu deosebit. În al doilea rând, există un factor pe care nu îl poate contesta nimeni și anume, faptul că, de la întemeierea sa în 1348, Ordinul are, iată, o istorie neîntreruptă de 668 de ani – și, cum spun britanicii „… and counting.”

Origini… legendare

Momentul, motivul constituirii și originile Ordinului sunt, din păcate, doar subiectul unor legende și povestiri mai mult sau mai puțin adevărate, din cauză că arhivele ce conțineau documentele istorice din respectiva perioadă au fost distruse de un incendiu. Una dintre legende spune că la originea Ordinului (și al heraldicii sale) se află un bal din seara zilei de 23 aprilie 1348, la care Contesei de Salisbury, în timpul unui dans, i-a căzut o jartieră, un moment penibil după standardele acelei vremi. Regele Eduard al III-lea a ridicat-o și și-a pus-o la vedere, pe propriul picior, spunând celor ce își băteau joc de contesă ”Honi soit qui mal y pense” (Rușine celui ce gândește cu răutate, n.r. franc.). Propoziția, care este și motto-ul Ordinului, se referă însă cel mai probabil, la o piesă vestimentară din ținuta de război a vremii.

Să nu uităm că, în întreg Evul Mediu, Regii Angliei și-au declarat, în numeroase rânduri, pretendența la tronul Franței (și invers, pentru a declara adevărul istoric până la capăt, să nu uităm invazia normandă a lui William Cuceritorul, în secolul al 11-lea) Regele Edward al III-lea, care și-a câștigat încă din tinerețe o reputație formidabilă ca războinic, a fost extrem de activ în exprimarea intențiilor sale de a conduce Franța. De altfel, Edward III a și fost inițiatorul seriei de conflicte armate reunite de către istorici sub denumirea generică de ”Războiul de 100 de ani”.

Pe de altă parte, Edward era și el fascinat de legenda și personalitatea Regelui Arthur, considerat în toată perioada medievală drept un etalon al dreptății și spiritului cavaleresc. Potrivit documentelor încă disponibile, Edward a făcut, în 1344, o demonstrație spectaculoasă a interesului său în legenda arthuriană, în timpul unui uriaș turnir, la Castelul Windsor. Cu acea ocazie, Edward a promis să reînvie fraternitatea cavalerilor, Masa Rotundă, cu al său efectiv de 300 de oameni. Imediat după încheierea turnirului, a început lucrul la o imensă clădire circulară, cu un diametru de 60 de metri, amplasată în spatele zidului interior, fortificat, al castelului (upper ward, engl.)

Un nou episod ceva mai agitat al războiului cu Franța a întrerupt lucrările însă, în 1348, Edward și-a reluat promisiunea – este adevărat, într-o cu totul altă formă.

Atunci când a pus bazele noului Colegiu St. George, la Windsor, regele i-a alăturat și un mic grup de cavaleri, fiecăruia dintre aceștia fiindu-i arborat stindardul în capelă, deasupra stranei personale, decorată și cu un blazon emailat. Totalul era de 25 de cavaleri, cu Regele la conducerea lor, ”grupul” fiind denumit Ordinul Jartierei după piesa vestimentară ce făcea parte, la acea vreme, din îmbrăcămintea unui cavaler.

Așa cum spuneam mai înainte, pentru perioada respectivă, majoritatea documentelor istorice au fost distruse de un incendiu la Windsor, iar utilizarea unei embleme atât de neobișnuite – ”sensibilă” chiar și în ziua de astăzi pentru foarte multă lume – a dus la apariția a nenumărate legende.

Până și motto-ul Ordinului, deși se potrivește cel puțin cu povestea de mai sus, nu este decât o aluzie mai mult decât transparentă la pretențiile lui Edward la Tronul Franței – pe care membrii ordinului erau obligați să o susțină.

King_Edward_III_from_NPG

Întemeietorul Ordinului - Regele Edward al III-lea

avea o adevărată pasiune pentru Cavalerii Mesei Rotunde și pentru legenda arthuriană. Țelul lui a fost ca prin Ordinul Jartierei, să reînvie spiritul cavaleresc și virtuțile asociate cu Regele Arthur.

Încă de la început, Ordinul a avut o componență internațională, astfel încât printre cei 26 de membri (inclusiv Regele sau Regina) s-a făcut imediat o distincție. Au existat astfel – deși oficial cei 24 sunt toți denumiți ”Knight Companion” (Cavaler-Companion) – pe de o parte Knights Subject (cavaleri supuși ai Coroanei Angliei), iar pe de alta, Stranger Knights (cavaleri străini, supuși ai unui alt suveran, dar aliați ai Angliei).

În ciuda numelui și al conceptului care te duc imediat cu gândul la cavaleri bărbați, din Ordin fac parte și femei. Este adevărat că, inițial, femeile erau induse în ordin, dar nu puteau face parte dintre Companioni, deși aveau propriile robe și însemne ale Ordinului. În 1488, Henry al VII-lea (care a condus Anglia între 1485 și 1509) a suspendat această practică, Ordinul fiind timp de 413 ani rezervat doar bărbaților, pentru ca de abia King Edward VII să o reia, inducând-o pe Regina Alexandra drept ”Lady of The Order of the Garter.” Mai mult, în 1990, prima femeie din istorie ce a intrat în rândul Companionilor a fost Lavinia, Ducesa de Norfolk.

Din punct de vedere organizatoric, cei 25 de cavaleri sunt doar ”centrul” sau, dacă vreți, puțin mai plastic, ”inima” Ordinului Jartierei. Acest lucru pentru că există – denumiți ”Supernumerary” – și cavaleri recompensați cu inducerea în ordin din alte motive. În unele cazuri, aceștia sunt membri ai familiei regale sau ai familiilor regale înrudite sau aliate (exemple suficient de recente sunt Regele Haakon VII al Norvegiei sau Împăratul Taisho, al Japoniei). În alte cazuri, sunt oameni politici ce au adus servicii valoroase Tronului Angliei, precum Sir Edward Richard George Heath sau Sir John Major, foști prim-miniștri ai Marii Britanii.

O altă categorie de cavaleri considerată ca făcând parte din ordin, dar destul de puțin popularizată sunt ”Cavalerii Săraci” (Poor Knights, engl.) Această comunitate de susținători, strânsă de Edward III, ce primea cazare și o masă caldă la Colegiul Windsor, avea ca sarcină principală preamărirea Regelui și a Cavalerilor Ordinului. Fondurile extrem de reduse însă alocate au făcut ca numărul acestor cavaleri să fie foarte mic, iar Regina Elisabeta I a reformat comunitatea. Așa cum a cerut tatăl său, Henry al VIII-lea, Regina a redus numărul Cavalerilor Săraci la 13 și a dotat și finanțat corespunzător această secțiune a Ordinului. De asemenea, în 1834, membrii acestui eșalon au fost redenumiți ”Military Knights of Windsor”, de către Regele William IV.

Pe parcursul timpului, nominalizarea în Ordin a rămas o constantă, mai ales din punctul de vedere al momentului (23 aprilie al anului, atunci când există poziții vacante în ordin) și al rank-ului (doar Suveranul poate face această inducere). De asemenea, ceremonia de depunere a jurământului are loc întotdeauna în luna iunie, în ziua de luni a săptămânii Royal Ascot (după numele derby-ului). În calendarul britanic, ziua poartă de altfel numele de Garter Day. În programul zilei, neschimbat de secole, prânzul servit în Camera Waterloo a Castelului Windsor este continuat de o paradă a întregului ordin până la Capela Saint George, membrii purtând ținuta completă: mantia bleumarin din catifea, colanul din aur masiv cu o greutate de exact 933 de grame și emblema cu Crucea Sfântului Gheorghe în centrul curelușei, înconjurată de raze argintii. Vestimentația este completată de pălăria din catifea de culoare neagră și cu pene albe.

Inducerea în ordin a lui Napoleon III.
Inducerea în ordin a lui Napoleon III.
Inducerea Majestății Sale Haakon VII, Regele Norvegiei, în Ordinul Jartierei, la 1906
Inducerea Majestății Sale Haakon VII, Regele Norvegiei, în Ordinul Jartierei, la 1906

Emblema

Heraldica Ordinului a evoluat în decursul istoriei, forma relativ simplă din anii 1300-1400 (o curelușă din piele, cu motoul inscripționat, prinsă într-o buclă cu ajutorul unei catarame, de care era atârnat uneori un medalion ce îl
înfățișează pe Sfântul Gheorghe omorând Balaurul) fiind completată de un colan în secolul 16 și de o insignă în secolul al 17-lea. Deși colanul nu putea fi decorat cu pietre prețioase (statutul interzice acest lucru), celelalte însemne pot fi decorate după dorința și posibilitățile materiale ale fiecărui Cavaler. Exemple relevante sunt Regele Carol I, care avea pe insignă
400 de diamante (pe care o și purta când a fost executat de Cromwell, în 1649) și George IV, a cărui vanitate a dus la o ”moștenire” de 55 de embleme diferite.

Churchillwithsonandgrandson Tony Frisell

Celebrul Winston Churchill

este una dintre personalitățile ce au refuzat să accepte inducerea în Ordin, în 1945. Partidul său tocmai pierduse alegerile, iar el a considerat că „nu pot să accept Ordinul Jartierei de la Rege după ce poporul mi-a dat ”Ordinul Piciorului în Fund” (Order of the Boot, n.r., eng.).” Churchill a revenit apoi asupra deciziei, fiind indus în Ordin în 1953.

Ținuta de gală

Pentru ocaziile în care se impune purtarea ținutei de ceremonie, membrii Ordinului sunt obligați să poarte toate piesele vestimentare prevăzute de statut.

Mantia Ordinului Jartierei, împreună cu pălăria cu pană, versiunile actuale; foto: Nicholas Jackson
Mantia Ordinului Jartierei, împreună cu pălăria cu pană, versiunile actuale; foto: Nicholas Jackson

Mantia este purtată de membrii ordinului încă din secolul al 15-lea. Inițial era făcută din lână, însă din secolul al 16-lea a fost adoptată catifeaua. La început de culoare roz-purpuriu, mantia
a ”oscilat” în secolele 17 și 18 între albastru celest, albastru pal, albastru royal, bleumarin, violet și ultramarin, pentru ca în prezent să fie albastru închis și cu marginile tivite cu tafta albă. Mantiile Suveranului, Prințului de Wales și a Cavalerilor și Doamnelor au și trenă;

Colanul este un accesoriu purtat la gât, petrecut peste mantie și prins de umeri cu panglici albe și fundițe. La fel
ca și mantia, a fost introdus în secolele 15-16 și este alcătuit din noduri de aur
ce alternează cu medalioane emailate înfățișând un trandafir înconjurat de jartieră. Înainte de domnia lui Henry VII, în medalion erau reprezentați doi trandafiri, unul alb și unul roșu, însă Regele i-a înlocuit cu tradafirul Casei Tudor.

George (Marele George), ce este atârnat de colan, este un medalion colorat emailat (uneori având încrustate și pietre prețioase), reprezentând în relief pe Sfântul Gheorghe călare, ucigând Balaurul.

Jarteaua este purtată de către Cavaleri pe coapsa stângă, iar de Doamne pe brațul stâng. Inițial era de culoare albastru-deschis, în prezent fiind albastru-închis, fiind fabricat din catifea și având inscripționat motoul ordinului cu litere aurii. În cazul cavalerilor și doamnelor nesupuși suveranului Angliei, era uneori ornată și cu pietre prețioase. De-a lungul timpului, două tipuri au fost utilizate: o versiune ”de lucru” al cărui capăt se petrece prin cataramă și apoi este îndoit într-un mod specific, celălalt tip fiind versiunea ”prefabricată” ce are forma caracteristică deja conturată, fiind atașată uniformei precum o broșă.

 

Sigiliul Ordinului
Sigiliul Ordinului
Regina Victoria a Marii Britanii, împreună cu Regele Sardiniei, Victor Emanuel, purtând robele ceremoniale ale Ordinului
Regina Victoria a Marii Britanii, împreună cu Regele Sardiniei, Victor Emanuel, purtând robele ceremoniale ale Ordinului

…dar se poate și altfel

De-a lungul anilor, destul de mulți cavaleri au fost ”degradați” (pentru crime de erezie, trădare sau lașitate), ba chiar executați – așa cum sunt Lordul Henry Scrope de Marsham în 1415 (prieten din copilărie al lui Henry V) sau al treilea Duce de Buckingham, Edward Stafford, în 1521. Din fericire pentru Ordin, asemenea exemple sunt suficient de puține pentru ca prestigiul și onoarea asociată cu el să rămână la cel mai înalt nivel între ordinele militare ale Marii Britanii. La rîndul său, onoarea de a purta inițialele ”K.G.” este depășită doar de Crucea Victoria (V.C, rezervată cadrelor militare) și de George Cross (G.C, cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un civil).

Lista cavalerilor - fondatori Ordinul Jartierei

King Edward III (1312–77)Edward, “Prințul Negru”, Prince of Wales (1330–76) Henry de Grosmont, Conte de Lancaster (c. 1310–61) Thomas, Conte de Warwick (d. 1369) Jean de Grailly, Senior de Buch (d. 1377) Ralph, Lord Stafford (1301–72) William, Conte de Salisbury (1328–97) Roger, Conte de March (1328–60) John, Lord Lisle (1318–56) Bartholomew, Lord Burghersh (d. 1369) John, Lord Beauchamp (d. 1360) John, Lord Mohun (c. 1320–76) Sir Hugh de Courtenay (d. 1349) Thomas, Conte de Kent (1314-1360) John, Lord Grey de Rotherfield (c. 1300–59) Sir Richard Fitz-Simon (b. 1295) Sir Miles Stapleton (d. 1364) Sir Thomas Wale (d. 1352) Sir Hugh Wrottesley (d. 1381) Sir Nele Loring (d. 1386) Sir John Chandos (d. 1369) Sir James Audley (d. 1369) Sir Otho Holand (d. 1359) Sir Henry Eam (d. before 1360) Sir Sanchet D’Abrichecourt (d. 1345) Sir Walter Paveley (d. 1375)